ro

Comunicate de presă

Târgul gustului 2021

Când, dacă nu în luna lui gustar, este oportun un târg al gustului?

În perioada 25 – 27 iunie 2021, pe spațiile Parcului „Alunelul” al Sectorului Buiucani al capitalei, se va desfășura Târgul Gustului – 2021, organizat de Centrul Internațional de Expoziții «Moldexpo» în premieră. Intenția organizatorului este de a facilita contactul direct dintre producători și cumpărătorii urbani, accesul consumatorilor la produse bio la prețuri angrosiste.

În pofida faptului că, spaţiile expoziţionale ale «Moldexpo» se află în continuare în serviciul sistemului sănătăţii, nu s-a renunțat la evenimentele expoziţionale, pentru care au fost identificate alte spații și alte forme. Apropiatul târg este de real ajutor micilor antrepenori care sunt în căutarea piețelor de desfacere a producției, or, orice contact are șanse de a deveni de durată.

Așadar, la Târg vor putea fi găsite cele mai diverse produse alimentare, de la cele proaspete, de pe câmp, până la cele procesate, dar, cel principalul – produse inedite, care nu pot fi găsite în reţele comerciale.

În standuri vor fi expuse produse de patiserie, inclusiv bomboane, fabricate în partide mici, doar pentru expoziţii. Şi dacă acetea sunt indinspensabile băuturilor fierbinţi, atunci în oferta Târgului se regăsesc diverse ceaiuri, cafea, sucuri.

O varietate mare de nuci, printre care migdale, precum şi fructe uscate, dulcețuri și gemuri, conserve din legume, vor fi propuse pentru cei ce obișnuiesc să facă provizii pentru sezonul rece.

Și doritorii de a prepara singuri conserve vor găsi fructe, poame și legume proaspete de sezon, uleiuri tradiționale și din diverse seminte, oțet natural, precum și diverse condimente, inclusiv din India. Apropos, vor fi propuse și alte produse din această ţară.

Nu va lipsi nici mierea din oferta târgului.

Iar deliciul cel mai mare în zilele calde de vară va fi, desigur înghețata, într-o varietate impresionantă.

Târgul include tradiționalele degustări și prezentări, multă voie bună întru consolidarea relației ofertant-consumator. Acum, mai mult ca oricând, este binevenit și necesar un dialog direct, unificarea eforturilor întru depășirea problemelor cu care se confruntă societatea în perioada pandemică.

Accesul la Târgul Gustului este gratuit.

Vă aşteptăm cu drag, în Parcul „Alunelul”, între 25 – 27 iunie, orele 10:00 – 19:00!