ro

Noutăți și Evenimente

Teatrul absurdului sau cum se efectuează ”investigațiile”

Centrul Internațional de Expoziții ”Moldexpo”, care trece printr-o perioadă deloc ușoară de renaștere, este din nou supus unui atac. Adevărul, desprins din acesta, este enunțat chiar de autor: ”noi nu stim, dar, ca baba Vanga, potrivim”. Sunt chiar cuvintele cetățeanului. ”Baba, potrivim” definesc și pun pecetea pe aceste ”investigații”. Și denotă că nu a fost însușită regula că studiile, declarațiile, adevărul se bazează pe documentare. Drept dovadă, nici o solicitare, nici o sesizare pe adresa ”Moldexpo” nu este înregistrată de la această persoană.

În schimb, se jonglează iscusit cu emoții și fapte denaturate până la absurd.

Accesul pe teritoriul ”Moldexpo” nu a fost restricționat, nici supus unor taxe. Toată lumea vine la evenimente sau pur și simplu la plimbare pe teritoriu, liber. O dovadă este chiar aflarea nestingherită a autorului pe acest teritoriu, fără impendimente sau contra plată. Sunt chiar afirmațiile dumnealui.

Spațiul vizat în postare este o zonă de distracții pentru copii, instituită provizoriu, pe o perioadă limitată. Și da, intrarea este cu plată. La fel ca la Circ, Grădina zoologică, Teatrul ”Licurici”. Sau la parcurile de atracții pentru copii, staționare, precum și ambulante, instalate ocazional în oraș în scuaruri, parcuri, piețe. Unde vizitatorii plătesc pentru servicii, distracții. Pentru că toate acestea sunt activități economice, cu investiții care, în mod firesc, trebuie recuperate.

Un gard de plasă ușor dezasanblabil care delimitează o zonă cu figurine gonflabile, demontabile, este greu să ți-l imaginezi ca pe un șantier de construcții. Toate spațiile ”Moldexpo”, inclusiv teritoriul pe care își are sediu, sunt destinate evenimentelor și această zonă de agrement tocmai răspunde concepției de activitate a entității.

Referitor la salubrizarea teritoriului – după o perioadă îndelungată, anul acesta echipa ”Moldexpo” a procedat la curățenie generală care s-a făcut și continuă să se facă nu doar într-o zonă, dar pe toate sectoarele de pe teritoriu. Și da, am fost și noi, ca și toată republica, afectați de ploile torențiale care au făcut dezastru pe teritoriu, cu urmări care necesită eforturi, timp și alte resurse pentru a fi înlăturate. Și este absurd să critici lucrări care, nu trebuie să fii expert ca să vezi că vin să îmbunătățească situația.

Și mai este aberant ca să legi de ”Moldexpo” gherete, casele construite în afara teritoritoriului care nu au nimic comun cu această organizație. Ce poate fi altcela decât manipulare acest lucru?

La prima vedere aceste ieșiri, emotive și pline de indignare, par o manifestare a grijii de a nu admite niște ilegalități. În realitate însă, sunt niște atacuri la o organizație care a avut mult de suferit în perioade de restricții și crize și acum caută modalități de a renaște activități, de a se dezvolta. Tot spre binele orășenilor, al economiei.

Este absurd de a comenta absurdități. Totuși, facem un apel către acest ”activist”: Răsuflecă, domnule, mânecile și investighează cu dovezi, documentări. Așa e profesionist, așa e corect, așa e cu impact.