ro

Noutăți și Evenimente

Comunicat de presă A fost lansată cea de-a II-a ediţie a Săptămânii Moldova Eco-Energetică

28 noiembrie 2016, Chișinău – Cea de-a II-a ediţie a Săptămânii Moldova Eco-Energetică a fost lansată astăzi de către Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova și Fondul pentru Eficienţă Energetică, în incinta CIE Moldexpo. Evenimentul are drept scop susţinerea celor mai importante iniţiative în producerea și consumul eficient de energie, în implementarea, dezvoltarea şi promovarea tehnologiilor moderne, precum și a inovaţiilor în domeniul vizat.

 „Vom discuta în această săptămână lucruri extrem de importante pentru Republica Moldova, în primul rând pentru că economia acesteia este încă foarte energofagă – intensitatea energetică este de cca trei ori mai mare ca în UE, iar cca 88% din energia consumată este importată, ceea ce ne face dependenţi de factori pe care nu-i putem influenţa”, a declarat Mihail Stratan.

De asemenea, prezentă la eveniment Dafina Gercheva, Coordonatoare Rezidentă ONU și Reprezentantă Permanentă PNUD în Moldova a ţinut să sublinieze că: „În ultimii 5 ani, Moldova a înregistrat un progres evident în ceea ce privește energia verde.  În doar cinci ani, consumul de energie regenerabilă produsă la nivel local a ajuns să constituie cca 13%,  în mare parte datorită biomasei. Sunt ferm convinsă că lucrurile nu se vor încheia aici.  Cu entuziasmul și cunoștinţele dumneavoastră putem maximiza importanţa acestui obiectiv, ba chiar mai mult, prin intermediul acestuia am putea contribui la atingerea unui Obiectiv Global: de a asigura accesul la o energie accesibilă, sigură, sustenabilă și modernă pentru toţi, atât pentru genul feminin, cât și pentru cel masculin”.

Modelul de funcţionare a pieţei energetice bazată 100% pe energie regenerabilă a fost prezentat de Christopher Willing din Germania. Potrivit expertului, bioenergia este soluţia pentru a echilibra energia eoliană și solară, volumul cărora fluctuează în funcţie de mofturile naturii. Totuși, buna funcţionare a sistemului depinde și de capacităţile de stocare a energiei, capacitatea reţelelor și cererea și oferta pe piaţă

La deschidere a fost prezentat Planul Naţional de Acţiune în domeniul Eficienţei Energetice și principale preocupări ale statului în domeniul energiei, printre obiectivele strategice regăsindu-se: asigurarea securităţii aprovizionării cu gaze naturale prin diversificarea căilor şi surselor de aprovizionare; consolidarea rolului Republicii Moldova de culoar de tranzit al gazelor naturale, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi creşterea utilizării surselor regenerabile de energie; asigurarea cadrului  legislativ, instituţional şi operaţional pentru o concurenţă reală; integrarea pieţei energetice a Republicii Moldova în piaţa interna a UE și, nu în utimul rând, asigurarea cadrului instituţional modern şi competitiv pentru dezvoltarea industriei energetice.

Totodată, în cadrul evenimentului a fost discutată necesitatea și premizele promovării eficienţei energetice și surselor de energie regenerabilă; obiectivele naţionale în materie de eficienţă energetică, în conformitate cu Planul naţional de acţiuni în domeniul eficienţei energetice 2013-2015 și 2016-2018, dar și viziunile asupra modalităţilor de finanţare a dezvoltării durabile naţionale.

Agenda evenimentelor mai include: Forumul „Bioenergie - 2016: Către o autonomie energetică locală”; Târgul Ideilor Eco-Responsabile; Atelierul „Performanţa energetică a clădirilor şi mecanisme de sprijin” și Gala Moldova Eco-Energetică.

Reamintim că, Săptămâna Moldova Eco-Energetică se va desfășura în perioada 28 noiembrie - 2 decembrie la CIE Moldexpo, pavilionul1.

Sponsorul general al evenimenului: Furnizarea Energiei Electrice NORD (FEE Nord SA).

Sponsori: Orange Moldova, Gas Natural Fenosa, EFES Vitanta.

La promovarea evenimentului ne-au ajutat partenerii media: Sputnik, Simpals, Point, Publika TV, Realitatea TV, Agora, Diez.md, Timpul, Logos Press, My Business, InfoMarket, Ziarul de Garda.